Copii contra parinti

Trăim țară liberă, atât de liberă încât nu se mai ține cont de respect, ascultare principii, scopuri etc...Meseriașul în distrugerea relațiilor, nu ține cont de nici un grad de rudenie, sau de prietenie.
Prima instituție lăsată de Dumnezeu pe pământ este familia. Aceasta ar trebui să fie o binecuvântare pentru toți. Însă cei care au experimentat deja divorțul, avortul sau pur și simplu traume ale creerului din cauza războaielor duse de membrii unei familii, cu siguranță nu se simt binecuvântați, ci mai degrabă blestemați. Sigur că din punctul de vedere a multor persoane,prima persoană care e de vină pentru stângăcia noastră e Dumnezeu. În Geneza 3:12 se observă mai bine ceea ce am vrut sa scriu mai sus. "`Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.„ Ei ce ziceți? Dumnezeu ajunge să fie judecat de propria-i creeație. Ca și cum ar spune„Doamne Tu ești de vină că n-ai fost în stare să faci o femeie perfectă”. „Eu din dragoste pentru ea am trecut peste orice și am ascultat-o.” Ce-ai zice dacă mașina pe care o conduci, să încerci să virezi la dreapta ,dar mașina să se încăpățâneze și s-o ia la stânga? Suntem niste ființe dependente, fie că recunoaștem, fie că nu recunoaștem . Tu spui „vorbim peste 10 ani”. Dar de unde știi unde vei fi peste 10 ani? Dumnezeu poate face ce vrea cu tine. La fel cum poți face orice și oricând cu vreun lucru de-al tău. Telefonului nu-i spui că îl vei vinde și trebuie să se pregatească pentru asta.El singur cu siguranță nu se va pregati. Trebuie ca tu să-l pregatești.
Să revenim. Relația om-om e strâns legată de relația om-Dumnezeu. „Cine spune că iubește pe Dumnezeu și urăște pe fratele său, este un mincinos”. Oare copii și parinții nu sunt oare frați? Desigur, și aici sunt doua feluri de frați: ai întunericului și ai Luminii. Dumnezeu ne cheama să fim fii ai Luminii,născându-ne din nou. Totuși, de ce încă mai exista discrepanțe sau rupturi în trupul lui Cristos? Mulți dintre adolescenții zilelor noastre vor să fie independenti de părinți, să facă lucrurile așa cum știu ei mai bine, neavând nevoie de ajutorul celor din jur. Orice gram de ajutor li se pare nefolositoare deoarece ei cred că dacă ești ajutat înseamnă că ești incapabil de a face lucrurile singur. Sigur că neavând experiența vieții rezultatele sunt dezastruoase.
Părinții deseori vor să-ți fie mereu alături sfătuindu-te cum e mai bine să acționezi sau să reactionezi la provocările vieții. Diferențele de vârsta și de generație duce, nu de puține ori, la certuri. Din dorința de a te afirma, de a-ți face un nume, de a nu mai fi un necunoscut într-o lume „grasă” de atâta glorie, de a fi și tu o stea (uitând ca stelele sunt căzătoare),nu mai ții cont de nici de nici un sfat. Sau iei în considerare vorbele dulci care îți gâdilă urechile. Anturajul în care ai intrat te-a învățat să spui NU prietenilor tăi adevărați și implicit părinților. Te-a învățat să ții faci cei mai mari dușmani. Drogat de ideile așa zișilor prieteni, nici n-ai observat cât de bine ți-au spălat creerul, cu tot felul de aberații. Sosești acasă, n-ai chef de vorbe, ești mereu cu privirea-n pământ, orice vorbă ți se pare o amenințare. Felul cum se comportă, cum se îmbracă părinții ți se pare mai mult decât demodat, fiindu-ți rușine cu ei. Încerci să le explici realitatea zilelor în care trăiești :totul e cool, roz, nu mai e ca înainte. Ideile pe care le susții sunt bazate pe legile lumii acesteia. Părinții tăi însă, care-l cunosc pe Dumnezeu, încearcă să te ajute conform Bibliei. Ascultarea este un lucru esențial. Tu ca și copil trebuie să asculți de părinții tăi (Coloseni 3:20). Pe cealaltă parte părinții mai puțini responsabili sau care pur și simplu nu cunoc îndeajuns Biblia, iau acest verset 20 din Coloseni 3 ca un argument/scuză. Dacă cumva te împotrivești poruncilor părinților, ei te vor „închide”cu acest verset. Tu probabil îți dai seama că ceea ce-ți cer ei nu-i conform Cuvântului Domnului și te împotrivești. Ai luat o notă mică sau ai făcut ceva greșeală, iar tatăl tău îți interzice sa mergi la repetiție cu echipa de închinare, sau la tineret. O greșeală mare în rândul celor mari e că ei consideră ca au întotdeauna dreptate, datorită experienței lor de viață. Prin acțiunile lor și părinții pot greși. Fiecare dintre cele două generații trebuie să-și controleze ieșirile, provocările, mânia („...mâniați-vă și nu păcătuiți...”). „Părinţilor [Taţilor], nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.“(Coloseni 3:21)
Aici avem două faţete ale fiecărei relaţii şi în versetul pe care îl avem înainte acum, Pavel arată că nu toate drepturile sunt pe o faţetă şi îndatoririle pe alta. Şi taţii au responsabilităţi faţă de copii – să nu-i „corecteze prea dur, altfel ei vor creşte simţindu-se inferiori şi frustraţi” (Philips).
Cuvintele lui Pavel, din acest verset, ridică întrebarea: De ce nu sunt mamele incluse în această instruire? În general taţii au tendinţa de a fi mai duri cu copii lor decât mamele. Un psiholog creştin spune, „În spatele celor mai multe probleme ale copiilor, vei găsi o problemă a tatălui”. Desigur, el vorbea în termeni generali, pentru că noi toţi, sunt sigur, cunoaştem copii cu cei mai buni părinţi care, în ciuda dragostei, au ajuns să fie rătăciţi. Cu toate acestea, eu cred că statisticile vor susţine afirmaţia că taţii au tendinţa de a se năpusti mult mai dur asupra copiilor lor decât mamele.
Ascultă ceea ce spune Pavel aici încă odată: „Părinţilor [Taţilor], nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”. Dând buzna peste copii le striveşti spiritele de sensibilitate. Nu este bine ca un tată să se plângă că copilul său nu este la fel de tare şi încrezător în sine precum el este, dacă el îşi foloseşte puterea pentru strivi egoul fragil al copilului în loc să-l dezvolte. Criticismul neîncetat, pedeapsa aspră, aşteptările nerealiste vor avea efectul lor pe termen lung. Mare parte din motivul pentru care un copil este timid, plin de frică şi afectat de sentimente adânci de inferioritate şi vină este acela că şi-a dezvoltat acele caracteristici nu atât de mult prin natură cât prin educaţie. Domnia lui Hristos se aplică la fel de mult la taţi ca şi la oricine altcineva.
Dacă ai văzut pe-un frate de-al tău a căzut nu trebuie să-i mai înfigi și tu o suliță în inimă, nu-i zice ooo vai de tine nici atâta n-ai putut face ești o rușine pentru societate. Tu ești chemat să-l ridici, să-l aduci pe calea dreaptă. Spunându-i astfel de vorbe mai rău îl dărâmi și vorbele tale sunt total contrare Bibliei. Mai grav e atunci când una dintre persoane încearcă să-i atragă atenția celeilalte că ceea ce face nu-i conform Cuvântului Domnului, întărâtând-o mai tare:aaa acuma faci pe sfântu?. Un mic sfat: nu te lua de niciodată de nivelul pocăinței unei persoane. De unde știi că Domnul chiar în acea perioadă, nu face o lucrare și o schimbare în viața lui? Vorbele tale îi taie enorm din ascensiune și poate chiar să-l dărâme din nou. În interiorul lui se dă o luptă acerbă între planul lui Dumnezeu de a-l înălța și planul tău de a-l dărâma. Cine nu lucrează cu Dumnezeu, lucrează împotriva Lui.
Încearcă să privești lucrurile prin ochii lui Dumnezeu, nu prin ochii lumii. Lumea niciodată nu-ți va fi prietenă. Când iei o decizie n-o lua la nervi. Alege să fii singur doar tu și Dumnezeu și gândește lucrurile la „rece”. Zici că ai o vârstă respectabilă și o vastă experiență a vieții, atunci nu te lăsa purtat de valul lumii. Uită-te în Scriptură și condu familia potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Fii înțelept!!! Cere înțelepciunea de la Domnul și El ți-o va da. Nu-ți folosi înțelepciunea în scopuri distructive. Altfel se va transfoma în prostie. Nu-ți bate joc de binecuvântarea pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o ( părinți,copii). Dragostea nu se cumpără. Nu înseamna că dacă îi cumperi ți dacă îi faci totul pe plac îl și iubești. Dacă ți-a greșit NU-l face de râs nimănui. Aici se vede dragostea, ințelepciunea și respectul dintre tine si el. Caracterul unui om se vede mai bine atunci când e nervos. Cand nu ești nervos oricine opoate vorbi cu tine si probabil tate-s roz în conversație.
Sunt azi părinți poate chiar își zic creștini, care au ajuns în așa fel încât să-și urască odraslele, încât îi dau afară din casă. Oare așa ne învață Isus prin pilda fiului risipitor? Unii pun în aplicare planul învățat în armată, uitând că ei de fapt, conduc o familie și astfel ceilalți din familie vor face lucrurile din obligație și nu din dragoste. Fii mai sensibil la problemele lui și ajută-l să stea în picioare prin dragoste și printr-un duh al blandeții. Nu fi încăpățânat în a-i înțelege problema. Tu vei merge într-o buna zi dincolo de soare, și ceea ce ai realizat într-o întreagă viață se va vedea în propriul fiu. Sădește în el principiile Bibliei și vei secera multe binecuvântări. Indiferența sau judecata ta dură au toate șansele să îi distrugă emoțiile, îl vei vedea nehotărât, fricos în alegerile lui, retras de restul lumii, închis în propria-i lume. Astfel de abuzuri n-ar avea ce căuta în familia creștină.
Fii un părinte în care copilul tău să-și găsească un loc de restaurare, un loc în care să poate medita la viața lui și să acționeze în continuare fără frică, ci în dragoste și cu mult curaj.

Fiecare eșec ma ridică mai mult