Nici o data n`am putut sa-mi tin capul ridicat intr-o lume a durerii intunecata in continuu de norul pacatelor omenirii. Lumea-mi intuneca vederea sufletului si asa de mult rapus, ce zacea in santul plin de viclenie, si-n fantana plina de mandrie…sanse a ma ridica n-ar fi fost daca dintr-o alta lume de Lumina n-ai fi venit Tu , Reflector ce-mi luminezi viata si fiinta. Incet mi-am ridicat privirea, si printer fasciculele de lumina iti vad fata radiind de iubire si de har. Tu cu o voce blanda si duioasa imi ziceai “…de ce suspini si plangi tu suflet fara mangaiere? Ai in Dumnezeu nadejde ca El te va ridica”. Cu pasi marunti ma apropiam de acea sursa de speranta, pana cand simteam ca sunt lipit de de Divinitate. Era asa placut aici! In sfarsit gasisem Lumina adevarata. Acum ma contopeam si eu impreuna cu Lumina, formand un singur corp, luminand bezna lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu